Cultura la cort

Se organizează, an de an, fel de fel de târguri de carte prin țară. Unele dintre ele, patronate de instituții de stat, care încasează chirii deloc modice, pe metru pătrat, cum fac și entitățile private. Doar că, din auzite și din văzute, cultura, în toate formele ei, în miez de vară, la peste 30 grade la umbră, e băgată într-un cort, cu patru laturi închise și cu câte o fereastră-ușă, în două, trei puncte, ca să fie, totuși, o șansă la aer.

Dacă ar crește din cărți răsaduri, într-o astfel de seră, s-ar multiplica, desigur, literele, poemele, emoțiile, amintirile. Dar, din cultura la cort, nu rămâne mai nimic. Zeci de vizitatori care se grăbesc să iasă la aer, nemaiavând răbdare să citească, expozanți care se bucură de norocul de a muri de cald, după alte câteva târguri, organizate iarna, la care, cu căciulile pe cap, au avut ghinionul de a muri de frig. Ce preț să mai punem pe carte, cât să mai coste poezia, beletristica, istoria literară, dacă organizatorii de astfel de manifestări nu pun, într-o logică simplă, cap la cap câteva informații clare pentru a pune în scenă, eventual în aer liber, cu acoperiș doar împotriva soarelui puternic – în plină vară, un târg care se dorește a fi de mare amploare?

Nu protestăm, nu spunem nimic, e liniște, țara vrea, în lipsa dreptății, liniște. Oamenii cer, în lipsa corectitudinii și a unei bune analize, liniște. Noroc cu muzica bună de peste drum, spune o doamnă, făcându-și vânt cu cartea pe care nu o vinde, oricum.

În altă ordine de idei, e bine că se mai organizează târguri de carte, în țara care pare a nimănui și despre care nu mai scriu scriitorii, și poate că n-ar fi inutil ca acestea să arate, prin idei simple, ceva mai elegant. Nu-i nevoie să semene toate a bâlci, cu prețuri de la un leu nouăzeci, nu de asta au nevoie, în primul rând, cei care cred că leacul stă în lectură și în biblioteci pline. Scuza că pe tarabă se pune ceea ce pretinde să găsească eventualul cumpărător nu poate motiva chiar toate scamele de pe mochetă și toată rugina de pe rafturi.

Suntem sătui de scuze, de ideea că nu-i putem mulțumi pe toți, ne-ar mai trebui și artă adevărată, cultură scoasă la lumină, din când în când, dacă tot sunt taxate toate cu vârf și îndesat, dacă tot există părinți care își aduc copiii acolo unde există carte pentru o selecție rapidă de lectură. Pentru că, dacă aflăm la timp, ne urcăm în primul autobuz și mergem acolo unde literatura valorează ceva. Obișnuiți cu efortul, căutăm un cort mai mare și mai aerisit, în care să încapă și respirațiile noastre, nu doar ochii moleșiți de căldură și mintea copleșită de formula merge și așa.

Ajungem la ultimele ediții, domnilor. Cu aer tot mai puțin în plămâni și cu cerneală tot mai uscată în stilouri. Mai avem ministru al Culturii? Mai avem oameni care să se lupte și pentru altcineva, nu doar pentru propriile buzunare și interese? Că mi-e clar că oameni care să caute cărți, autografe și alte astfel de amănunte – lipsite de valoare pentru atâția – avem destui. Doar să aibă cine să-i primească, să-i observe, să-i îndrume. Lucruri simple, fapte mărunte. Într-un prezent tot mai puțin măreț.

CITIȚI ȘI:

Arde Europa!

Întoarcerea în Ghencea

Camioanele altora

Vârstele lui Florin Piersic

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”